Top 10 cei mai rapizi fotbalişti din lume anunţat de FIFA
Gareth Bale nu este cel mai rapid jucător din lume! FIFA a anunţat oficial un clasament al celor mai rapizi fotbalişti ai planetei. Jucătorul lui Manchester United, Antonio Valencia, este pe primul loc în top, fiind urmat de Bale, Lennon şi Ronaldo.
Gareth Bale a devenit eroul lui Real Madrid în finala Cupei Spaniei, jucată împotriva Barcelonei, după ce a reuşit să marcheze pe final golul care a adus trofeul "galacticilor". Galezul a punctat la capătul unei curse fenomenale, în care a părut să aibă cel puţin două viteze în plus faţă de urmăritorul său, Marc Bartra.
Această reuşită a atras atenţia din cauza vitezei cu care galezul l-a depăşit pe jucătorul catalanilor. Mulţi au crezut că viteza atinsă de Bale la acea fază a fost cea mai mare înregistrată de vreun fotbalist până acum, însă cei de la FIFA l-au plasat doar pe poziţia secundă.
Într-o statistică oficială a federaţiei internaţionale apare faptul că viteza atinsă de Bale a fost de 34,7 kilometri pe oră. Acesta a fost depăşit de mijlocaşul Antonio Valencia, de la Manchester United, care a fost înregistrat cu o viteză de 35,1 kilometri pe oră. Jucătorul lui Tottenham, Aaron Lennon, ocupă locul trei în acest clasament, fiind urmat de Cristiano Ronaldo, Theo Walcott şi Lionel Messi. Din top 10 mai fac parte Wayne Rooney, Franck Ribery, Arjen Robben şi Alexis Sanchez.
Iată care sunt cei mai rapizi fotbalişti:
1. Antonio Valencia (Manchester United)- 35,1 km/h
2. Gareth Bale (Real Madrid)- 34,7 km/h
3. Aaron Lennon (Tottenham)- 33,8 km/h
4.Cristiano Ronaldo (Real Madrid) - 33,6 km/h
5.Theo Walcott (Arsenal) - 32,7 km/h
6.Lionel Messi (Barcelona) - 32,5 km/h
7.Wayne Rooney (Manchester United)- 31,2 km/h
8.Franck Ribery (Bayern Munchen) - 30,7 km/h
9.Arjen Robben (Bayern Munchen) - 30,4 km/h
10.Alexis Sanchez (Barcelona)- 30,1 km/h