Au încălcat legile lumeşti şi au ajuns după gratii. În detenţie, însă, l-au descoperit pe Dumnezeu. Dragostea faţă de Cel de Sus a devenit atât de puternică, încât deţinuţii au început să confecţioneze icoane. Iar fiecare obiect de cult făcut de ei le întâreşte credinţa.

Vlad şi Ion sunt colegi de celulă, dar şi de suferinţă. Ambii au ajuns după gratii pentru omor, pe viaţă.

Şi unul, şi altul regretă crimele comise, iar după primii ani petrecuţi în detenţie au înţeles că nu-şi pot găsi liniştea sufletească. Bărbaţii spun că acele chinuri sufleteşti au durat până au înţeles că trebuie să-şi întoarcă faţa spre Dumnezeu.

"Într-o noapte când toţi dormeau, am chicat în genunchi şi chiar cu lacrimi am cerut scuzare de la Dumnezeu şi am declarat singur pentru mine că cred în Dumnezeu", spune Vla Şpigun.

Aşa a descoperit în el calităţi de care nici nu bănuia.

"Mai înainte eu am fost mare tâlhar, năzdrăvan, fumam, beiam. Aici deja în pereţii aceştia am crezut în Dumnezeu", adaugă bărbatul.

Din dragostea faţă de Dumnezeu, acum vreo patru ani a început să confecţioneze iconiţe şi cruci. Le face împreună cu Ion. Au timp liber berechet, aşa că muncesc migălos la fiecare detaliu.

"Aici la ramă, în jur la iconiţă fac nişte uzoare. Cel mai complicat e să faci uzoarele să fie la un nivel", mai spune Vlad Şpigun.

Le ia patru – cinci zile pentru o lucrare. Cu materiale sunt asiguraţi fie de rude, fie de preot sau administraţia penitenciarului.

Vlad spune că a învăţat de la alţi deţinuţi secretul confecţionării iconiţelor. L-a ajutat şi talentul său de pictor. În cei 17 ani de detenţie şi-a dat seama că a fost un mare păcat că a trăit fără Dumnezeu în suflet.

"Eu am fost educat că Dumnezeu nu există", ne spune Vlad Şpigun.

"Dacă vin cu credinţă, cu un suflet curat şi cu intenţii cu adevărat bune pentru a se schimba, Dumnezeu primeşte această iertare", spune părintele Stanislav Atamanencu.

Psihologii susţin că de multe ori este mai uşor de lucrat cu deţinuţii credincioşi. Aceştia sunt mai ascultători şi cu adevărat îşi doresc o schimbare spirituală.

"Psihologul pentru ei este încă ceva foarte vag, necunoscut, neînţeles de multe ori, iar biserica este ceva cunoscut încă din copilărie, de la bunici, de la părinţi. Şi atunci când există o problemă, prima ce-i vine în minte unui deţinut e să meargă la un preot", explică şefa Secţiei psihologie şi asistenţă socială DIP, Iuliana Adam.

În faţa lui Dumnezeu toţi suntem egali şi toţi putem primi iertare, dacă o cerem din suflet.