Preşedintele Judecătoriei Glodeni a fost SUSPENDAT din funcţie
Preşedintele Judecătoriei Glodeni Ion Cazacu a fost suspendat din funcţie. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea procurorului general Corneliu Gurin. Judecătorul este cercetat penal pentru corupere pasivă după ce anchetatorii anticorupţie l-au prins în flagrant în timp ce lua 10 000 de lei mită de la un inculpat.
Ion Cazacu a fost prins cu mită, la mijlocul lunii aprilie, în incinta Judecătoriei din Glodeni. Magistratul ar fi urmat să-l absolve pe un bărbat de pedeapsa pentru comiterea unui accident în timp ce se afla beat la volan. În timpul percheziţiilor, ofiţerii anticorupţie au mai găsit în biroul lui mijloace băneşti în valoare de 10 500 de lei şi cinci mii de euro. Acum, atât judecătorul cât şi inculpatul sunt cercetaţi în stare de arest la domiciliu. Pentru a nu prejudicia ancheta şi imaginea justiţiei, Ion Cazacu a fost suspendat şi din funcţia de judecător.
"Consiliul Superior al Magistraturii a acceptat propunerea de suspendare până la soluţionarea definitivă a cazului respectiv", a spus procurorul general Corneliu Gurin.
Ministrul Justiţiei, Oleg Efrim susţine că toţi judecătorii suspectaţi de corupţie vor fi suspendaţi din funcţie pe perioada anchetei.
"A fost suspendat din funcţie pe faptul că este bănuit în săvârşirea unei acţiuni de corupţie şi este o procedură normală la solicitarea Procurorului General", a declarat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
Dacă va fi găsit vinovat, Ion Cazacu riscă până la 15 ani de închisoare sau amendă de până la 16 mii de lei. La începutul lunii aprilie un alt judecător a fost condamnat la şapte ani de închisoare la fel pentru luare de mită.
Publika.md aminteşte că, pe 17 aprilie, preşedintele Judecătoriei Glodeni, Ion Cazacu, a fost reţinut în flagrant în timp ce primea 10 mii de lei de la un inculpat.