Singura scrisoare redactată la bordul Titanicului în seara naufragiului a fost vândută (FOTO)
O scrisoare redactată la bordul Titanicului chiar în seara naufragiului - singurul document de acest tip cunoscut până acum care a rezistat până în zilele noastre - a fost achiziţionată cu 119 000 lire sterline (200 000 de dolari) la o licitaţie organizată în Marea Britanie,informează descopera.ro.
Achiziţionată în urmă cu 20 de ani de un colecţionar, scrisoarea şi plicul original s-a aflat în posesia casei de licitaţii Henry Aldridge & Son.
"Importanţa acestei scrisori este majoră. Din câte ştim, este singura care a fost scrisă pe Titanic în acea zi fatidică", a subliniat Andrew Aldridge, un reprezentant al casei de licitaţii organizatoare.
Redactată de Esther Hart, o supravieţuitoare de pe Titanic, scrisoarea nu a fost expediată niciodată. Esther trebuia să o expedieze mamei sale, după revenirea pachebotului la Southampton, în sudul Angliei, în aprilie 1912. În acea scrisoare, Esther Hart îi spunea mamei sale că fusese bolnavă cu o zi înainte şi că fiica ei urma să cânte a doua zi pe una dintre scenele de pe Titanic.
Documentul a fost redactat în noaptea de duminică, 14 aprilie 1912, cu puţin timp înainte ca Titanicul să se izbească de un aisberg. Soţul lui Esther Hart, Benjamin, s-a aflat printre cele 1 500 de persoane care au murit în acea noapte.
Esther Hart şi fiica ei Eva au fost salvate. În vârstă de şapte ani în momentul naufragiului, Eva Hart a rămas până la moartea ei, în 1996, una dintre cele mai cunoscute supravieţuitoare de pe Titanic.