Încă 90 de zile de arest pentru bănuiţii în dosarul coruperii deputaţilor
Judecătoria sectorului Buiucani al Capitalei a decis prelungirea cu 90 de zile a termenului de arest în dosarul coruperii deputaţilor. Procurorii au cerut prelungirea arestului pe motiv că învinuiţii ar putea să părăsească ţara.
"Considerăm că dânşii deja conştientizează că poate să fie o eventuală condamnare în acest caz. Considerăm că dânşii ar putea să se eschiveze şi chiar să părăsească teritoriul RM", susţine procurorul Vitalie Galeru.
Avocaţii nu sunt de acord şi spun că vor contesta decizia în instanţa superioară.
"Credem că este nemotivat demersul dat şi-l vom contesta pentru apreciere sau verificarea motivării acestui demers", a declarat avocatul Anatol Cechir.
Fostul poliţist Vitalie Burlacu şi tânăra Irina Baglai au fost aduşi în faţa instanţei, la prima şedinţă de judecată în acest dosar. Aceasta a fost amânată însă, pe motiv că unul dintre avocaţi s-a îmbolnăvit.
"Nu vreau să comentez. Mulţumesc", a spus învinuitul în dosarul de corupere a deputaţilor Vitalie Burlacu.
Cei doi au fost reţinuţi la începutul lunii martie de Centrul Naţional Anticorupţie, având asupra lor 250.000 de dolari. Banii urmau să fie transmişi unui parlamentar pentru ca acesta să părăsească fracţiunea din care face parte. Ulterior, ofiţerii anticorupţie au depistat alte 500.000 de euro, care urmau să fie folosite pentru coruperea a încă doi deputaţi din Coaliţia de guvernare.
Procurorii au lucrat la dosarul coruperii deputaţilor mai bine de o lună. Acesta are trei volume, care conţin 750 de pagini cu probe şi argumentări. În tot acest timp, oamenii legii au efectuat şase perchezitii, au înregistrat mai multe ore de interceptări telefonice.
Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, învinuiţii riscă până la 12 ani de închisoare şi o amendă de până la 20 de mii de lei. Tentativele de corupere a unor deputaţi au fost denunţate, în luna februarie, de parlamentarii Valentina Stratan şi Iurie Chiorescu. Atunci, mai mulţi oficiali moldoveni au declarat că prin astfel de încercări se urmăreşte deturnarea cursului de integrare europeană a ţării.
- Cei doi suspecţi bănuiţi de coruperea deputaţilor rămân în arest
- DEZVĂLUIRILE unui martor în dosarul coruperii deputaţilor: Mi-au promis funcţii importante, prieteni mari în ţară şi peste hotare
- Prima şedinţă de judecată în dosarul de corupere a deputaţilor. În faţa magistraţilor vor compărea două persoane reţinute de ofiţerii CNA