Proteste violente în Columbia. Demonstraţiile paşnice s-au transformat în confuntări cu forţele de ordine (VIDEO)
Proteste violente au loc în Columbia. Sute de fermieri nemulţumiţi de reformele în agricultură au mărşăluit pe străzile capitalei Bogota. Demonstraţiile paşnice s-au transformat în scurt timp în confuntări cu forţele de ordine.
Fermierii cer condiţii mai bune de creditare şi preţuri mai mici pentru îngrăşăminte. De cealaltă parte, autorităţile susţin că fac tot posibilul ca să îndeplinească revendicările manifestanţilor, dar e nevoie de timp. După o discuţie cu fermierii, ministrul Agriculturii s-a arătat convins că poate fi găsit un compromis.
"Atmosfera a fost una pozitivă, constructivă, încercăm să stabilim relaţii de încredere şi credem că discuţiile vor avea rezultatul scontat", a declarat ministrul Agriculturii din Columbia, Ruben Dario Lizarralde.
De cealaltă parte, agricultorii rămân sceptici şi susţin că au nevoie de garanţii ca să revină la muncă.
"Nu vom înceta protestele. Ne spun că au luat deja măsuri în acest sens, dar nu este aşa", spune un protestatar.
Şi anul trecut, mii de agricultori au ieşit în stradă ca să protesteze faţă de politicile economice ale guvernului, iar manifestaţiile au degenerat în confruntări cu forţele de ordine.