Încasările la Bugetul de Stat de la începutul anului au crescut cu 15,3%
Încasările la Bugetul de Stat pentru primele trei luni ale acestui an au crescut cu aproximativ 15,3%. Până acum, la buget au fost colectate 5,1 miliarde de lei.
Din impozite au fost acumulate venituri de 4,6 miliarde de lei, cu 14% mai mult decât în anul 2013. Veniturile încasate de la instituţiile publice care prestează servicii contra-plată sunt de 37,5 milioane de lei, ele fiind în creştere cu aproximativ 23,3%.
Totodată, cheltuielile statului s-au ridicat la 5,6 miliarde de lei, cu 21% mai mult, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Iar, statul a înregistrat un deficit de 460 de milioane de lei.
Bugetul de Stat pentru acest an prevede venituri în sumă de peste 25 de miliarde de lei şi cheltuieli de peste 28 de miliarde de lei.