Revista presei: Moscova foloseşte intenţionat tactici de destabilizare în Ucraina şi se întreabă ce va urma Moldova sau ţările balcanice
Criza din Ucraina ţine în continuare prima pagină a publicaţiilor străine.
Bulgaria se simte ameninţată de tensiunile din Ucraina. Declaraţia a fost făcută de către preşedintele de la Sofia, citat de Novinite. Oficialul spune că Moscova foloseşte intenţionat tactici de destabilizare în statul vecin şi se întreabă dacă după Kiev vor urma Moldova sau ţările balcanice. Oficialul mai crede că Europa nu a fost suficient de dură faţă de Kremlin.
Iar Consiliul Europei cere eliberarea imediată a observatorilor OSCE reţinuţi în estul Ucrainei, titrează Agerpres. Într-o declaraţie transmisă public de la sediul său din Strasbourg, organizaţia s-a declarat alarmată şi serios preocupată de acest incident.
Un diplomat rus va fi expulzat din Ucraina, fiind bănuit de spionaj, scrie agenţia Unian. Este vorba despre ataşatul militar al Ambasadei Federaţiei Ruse în Ucraina, care a fost declarat persona non grata.
Business Insider scrie despre neputinţa autorităţilor de la Kiev de a stabiliza situaţia în estul ţării. Editorialiştii portalului american menţionează că o treime din Ucraina este deja controlată de oameni mascaţi şi trec în revistă incidentele grave care au avut loc în ultimele zile în regiune, precum capturarea observatorilor OSCE şi rănirea primarului din Harkov.