La datorie şi de sărbători. Serviciile de urgenţă şi cele de intervenţie vor lucra non-stop
În acest an, de 1 mai, bugetarii moldoveni vor avea o vacanţă de patru zile. La muncă, ei vor reveni luni, pe 5 mai. Ziua de mâine ei vor trebui să o recupereze pe data de 17 mai. În acelaşi timp, angajaţii Serviciilor de urgenţă vor fi la datorie, iar centrele comerciale vor funcţiona în conformitate cu programul.
În caz de urgenţă, pompierii, poliţia şi medicii de la ambulanţă pot fi apelaţi la numerele de telefon 901, 902 şi 903. Iar orice defecţiune la conducta de gaze trebuie să fie anunţată la 904. La fel, în regim non stop vor munci dispecerii de la companiile de alimentare cu apă şi energie electrică.
Tehnicienii de la Apă Canal Chişinău pot fi sunaţi la 25-66-66. Iar penele de curent urmează a fi raportate la numărul 43-11-11. În următoarele zile vor fi închise şi mai multe farmacii. Iar în spitalele orăşeneşti vor lucra doar medicii de serviciu.
Angajaţii Serviciului Vamal, însă, vor munci la fel ca în zilele obişnuite. În ceea ce priveşte băncile, majoritatea nu vor funcţiona. Pe 1 şi 2 mai doar câteva filiale Victoriabank vor deservi clienţii. Oficiile de la Banca de Economii sunt închise în prima zi a lunii mai.
Totuşi filiale de la posturile vamale vor funcţiona în regim obişnuit. Şi reprezentanţele MoldovaAgroindbank nu vor avea program astăzi. Mai multe informaţii despre programul băncilor le găsiţi pe site-ul fiecărei instituţii în parte.
- Program special de sărbători. Cum vor lucra magazinele, băncile, medicii, poliţiştii şi pompierii, în următoarele zile
- Bugetarii vor lucra astăzi pentru a recupera ziua liberă de pe 25 decembrie
- SONDAJ: Majoritatea moldovenilor cred că Poliţia de Frontieră este cea mai coruptă instituţie a Ministerului de Interne