(VIDEO) Percheziţii în locuinţele a doi locuitori ai capitalei. Bărbaţii au fost reţinuţi şi riscă ani grei de închisoare
Doi membri ai unei grupări criminale au fost reţinuţi de ofiţerii Direcţiei antidrog ai Inspectoratului Național de Investigații pentru comercializarea substanţelor narcotice în proporţii deosebit de mari.
Potrivit oamenilor legii, este vorba despre un bărbat de 26 și altul de 32 de ani. Ambii sunt locuitori ai capitalei. Unul dintre aceştia a vândut cinci grame de heroină cu 5 500 de lei. Astfel, în urma percheziţiilor, în casa suspectului a fost depistat un aparat artizanal pentru consumarea drogurilor. În locuinţa celuilalt bărbat, au fost găsite şapte grame de heroină, 8 000 de lei și bani marcați, obținuți din comercializarea heroinei.
Ambii bărbați se află în arest pentru 30 de zile și sunt cercetați penal. Suspecţii riscă până la 15 ani de închisoare.
Până în preznet, de către poliție au fost reținute 10 persoane din aceeași grupare şi au fost scoase din circuitul ilegal circa 100 – 115 grame de heroină şi 800 grame de hidropon.
Social