EXCLUSIV PUBLIKA TV. Preşedintele Senatului din România explică beneficiile aderării Moldovei la UE (VIDEO)
Într-un interviu exclusiv pentru Publika TV, preşedintele Senatului din România, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat că "România a fost un actor extrem de activ, care a folosit mijloacele de diplomaţie politică, diplomaţie parlamentară, toate canalele posibile pentru a netezi drumul Moldovei către apropierea de Uniunea Europeană".
"Senatul României va fi primul care va ratifica Acordul de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană. Acest lucru vine să întărească suportul pe care noi vi-l dăm în apropierea de UE. Vrem să facem prin acest lucru presiuni pe ţările membre să grăbească aceste proceduri", a spus demnitarul cu referire la apropiata semnare a Acordului de Asociere de către Moldova şi UE.
Vorbind despre eventuale evoluţii economice care vor rezulta din semnarea Acordului de Liber Schimb, Călin Popescu-Tăriceanu a sugerat ca economia moldovenească să se pregătească, la fel ca şi capitalul privat moldovenesc "pentru că legile de liberă competiţie vor împiedica ulterior statul să ajute firmele cu capital autohton".
"Astfel va exista un egal tratament pentru toţi chiar dacă va exista disponibilitate din partea Guvernului. Firmele trebuiesc pregătite pentru momentul aderării la UE. Deciziile vor fi luate după aceleaşi reguli. Asta presupune o justiţie corectă, combaterea corupţiei, o atitudine corectă faţă de cetăţean. E nevoie de un consens societal. Societatea moldovenească trebuie să aibă convingerea că acest proiect este cel care o poate duce spre bunăstare, libertare, posibilitatea de a-şi valorifica propriul potenţial", a opinat preşedintel Senatului de la Bucureşti.
Interviul integral cu preşedintele Senatului din România, Călin Popescu-Tăriceanu, îl vedeţi în materialul video de mai sus.
- Un europarlamentar român cere integrarea urgentă a Moldovei în UE. "Pericolul pentru Republica Moldova este acut"
- Preşedintele României, Traian Băsescu, face lobby pentru Republica Moldova
- Călin Popescu-Tăriceanu, după întrevederea cu Igor Corman: Moldova va avea mereu susţinerea României în tot ce îşi propune