Corman: Trebuie să facem tot ce ne stă în puteri ca să nu repetăm greşelile trecutului
Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, spune că rănile războiului nu vor fi vindecate niciodată, iar politicienii ar trebui să facă tot posibilul ca să nu repete greşelile trecutului.
"Astăzi ne amintim de sacrifiicii şi le mulţumim tuturor celor care au luptat. Ziua de 9 mai ne aminteşte de întunericul şi tragedia facută de război. Este o zi care ne aminteşte cât de mult am pierdut, este o zi pentru cei care şi-au pierut viaţa pentru pacea care astăzi o preţuim atât de mult. Veteranii au luptat pentru ca noi să fim alături de familii, prieteni şi oameni la care ţinem. Azi ne amintim de durerea soldaţilor şi suferinţele civililor deopotrivă. Nu trebuie să uităm că datoria noastră este să facem tot ce ne stă în puteri ca să nu repetăm greşelile trecutului. Rănile războiului nu se vor vindeca niciodată. Ne închinăm în faţa veteranilor de război", a declarat Igor Corman.
Totodată, preşedintele Parlamentului a declarat că pacea şi unitatea ar trebui să fie valorile tuturor politicienilor de astăzi.
"Ziua Europei este ziua păcii şi a unităţii - valori pe care ne-am angajat să le preţuim. Această zi trebuie să ne unească pe toţi. Politicienii au responsabilitatea comună de asigura liniştea şi asigura pacea şi bunăstarea ţării noastre", a conchis Corman.
Publika.md aminteşte că astăzi cărările memoriei ne duc cu gândul la un eveniment care a pus punct odiosului regim nazist. 69 de ani în urmă, pe bătrânul continent, s-a încheiat un conflict militar de amploare, iar pacea a revenit în capul mesei.