Mai multe fete călăresc o jucărie sexuală în public. Te va surprinde de ce fac asta (VIDEO)
Ziua-n amiază mare, mai multe domnişoare dornice de senzaţii tari călăresc o jucărie sexuală. Sub ochii bulbucaţi ai bărbaţilor strânşi să ia parte la "eveniment", fetele gem de plăcere pentru a susţine o cauză nobilă: "sensibilizarea" publicului la circumcizia (mutilarea genitală) femeiască, relatează jurnalul.ro.
Organizatorii au cerut câte cinci dolari fiecărei participante, în cadrul unei strângeri de fonduri pentru femeile abuzate prin circumcizie, iar fetele nu s-au sfiit să dea.
Logica din spatele mai mult decât ciudatului eveniment este să arate lumii că femeile au nevoie de clitoris, pentru a se bucura şi ele de orgasm. Imaginile au declanşat un adevărat scandal în spaţiul virtual, mai ales din cauza erotismului afişat de participante, organizatorii fiind bănuiţi de interese meschine.
În orice caz, toţi cei prezenţi la "demonstraţie" s-au declarat imediat ferm împotriva circumciziei feminine.