RETROSPECTIVĂ POLITICĂ: Ce evenimente au marcat această săptămână
Vizita la Chişinău a ministrului britanic al Afacerilor Externe, William Hague şi a preşedintelui Marii Adunări Naţionale a Turciei, Cemil Çicek sunt printre principalele evenimente politice care au avut loc în această săptămână.
La începutul săptămânii, ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague, a efectuat o vizită la Chişinău, în cadrul unui turneu regional. Şeful diplomaţiei britanice a declarat că ţara sa va simplifica procedurile de obţinere a vizelor pentru cetăţenii moldoveni.
Miercuri, la Chişinău a venit preşedintele Senatului român, Călin Popescu-Tăriceanu. Oficialul de la Bucureşti a promis autorităţilor moldoveneşti că România va fi primul stat comunitar care va ratifica Acordul de Asociere pe care Moldova urmează să-l semneze cu Uniunea Europeană.
Tot la mijlocul săptămânii, vicepremierul pentru Reintegrare, Eugen Carpov a avut o discuţie cu şefa Consiliului Naţional pentru Securitate al Statelor Unite, Tara Leweling. Carpov a decalrat că autorităţile Republicii Moldova sunt îngrijorate de evenimentele din Ucraina, dar şi de modul în care posturile de televiziune ruseşti reflectă situaţia din ţara vecină şi din regiunea transnistreană.
Joi, liderii coaliţiei de guvernare au declarat că alegerile parlamentare ar putea fi organizate în data de 30 noiembrie. Deputaţii majorităţii parlamentare urmează să se întrunească marţea viitoare în şedinţele fracţiunilor pentru a discuta acest subiect. Ulterior, va fi elaborat un proiect de hotărâre cu privire la data scrutinului legislativ.
În aceeaşi zi, ţara noastră a fost vizitată de preşedintele Marii Adunări Naţionale a Turciei, Cemil Çicek. Oficialul de la Ankara a subliniat importanţa relaţiilor moldo-turce pentru dezvoltarea ambelor state şi a declarat că autonomia Găgăuză trebuie să fie parte a Republicii Moldova, iar proiectele implementate în această regiune ar trebui să fie coordonate cu autorităţile de la Chişinău.
- Sfatul unui oficial turc la Chişinău: Este necesar ca Moldova să intensifice colaborarea cu NATO
- EXCLUSIV PUBLIKA TV. Preşedintele Senatului din România explică beneficiile aderării Moldovei la UE (VIDEO)
- "Cemil Cicek a venit în Moldova ca să încurajeze Găgăuzia să susţină parcursul european al ţării"