Lewis Hamilton a câştigat Marele Premiu al Spaniei
Lewis Hamilton a obţinut a patra victorie consecutivă în acest sezon. El a devenit liderul clasamentului general, după ce l-a învins pe Nico Rosberg, iar Daniel Ricciardo s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului.
Plecat din pole position, Hamilton nu a comis nicio greşeală pe parcursul celor 66 de tururi ale cursei din Spania şi a obţinut victoria pe circuitul de la Barcelona.
Coechipierul lui Hamilton de la Mercedes, Nico Rosberg a ocupat poziţia a doua, fiind la şase zecimi de secundă în spatele învingătorului. Daniel Ricciardo a confirmat încă o dată forma bună pe care o traversează în sezonul de debut la Red Bull Racing. Chiar dacă a fost depăşit la start de Valtteri Bottas, australianul a reuşit să termine cursa pe locul trei. Campionul mondial, Sebastian Vettel, s-a clasat doar pe locul patru. Piloţii de la Ferrari, Fernando Alonso şi Kimi Raikkonen au ocupat doar locurile şase şi, respectiv, şapte.
Marele Premiu al Spaniei a fost marcat doar de două abandonuri. Jean-Eric Vergne s-a retras la boxele Toro Rosso după o defecţiune la sistemul de evacuare, în timp ce Kamui Kobayashi a avut probleme cu frânele monopostului Caterham.
După ce a obţinut a patra victorie consecutivă în acest sezon, Lewis Hamilton a preluat conducerea clasamentul general, având cu trei puncte mai multe decât Rosberg. Următoarea etapă a Mondialului de Formula 1 va avea loc în principatul Monaco pe 25 mai.