"Ucraina este tot mai aproape de un război civil"
Criza ucraineană capătă proporţii ameninţătoare odată cu referendumul ilegal din regiunile Lugansk şi Doneţk, scrie presa internaţională.
Ucraina este tot mai aproape de un război civil, titrează NBC News. Jurnaliştii americani consideră că în ţara vecină legea nu mai funcţionează, iar haosul este la el acasă. Mai mult, potrivit publicaţiei, totul depinde acum de următoarea mişcare a liderului de la Kremlin, care însă nu se grăbeşte să-şi dezvăluie adevăratele interese.
Şi jurnaliştii de la New York Times notează că Moscova este rezervată faţă de referendumul ilegal din regiunile Doneţk şi Lugansk. Editorialiştii notează că preşedintele Rusiei a reacţionat prompt în martie, după plebiscitul nerecunoscut din Crimeea, dar de această dată are o altă atitudine şi nu este clar ce acţiuni vor urma.
Iar ministrul britanic de Externe susţine că voturile de la concursul Eurovision sunt mai credibile decât cele de la referendumul ilegal din estul Ucrainei. Potrivit agenţiei UNIAN, William Hague a subliniat faptul că rezultatele plebiscitului nu sunt recunoscute la nivel internaţional.
În acelaşi timp, o nouă întâlnire trilaterală între Ucraina, Rusia şi Uniunea Europeană, cu privire la livrarea de gaze va avea loc în curând. Potrivit ITAR-TASS, discuţia va avea loc cel mai probabil în data de 16 mai.