După incendiu a venit potopul! Calvarul continuă pentru locatarii blocului de la Botanica a cărui mansardă a ars (VIDEO)
Ploile care nu contenesc de câteva zile sunt o calamitate pentru locuitorii din blocul unde acum două săptămâni flăcările au mistuit mansarda. Apa le pătrunde în locuinţe, iar în unele camere s-au defectat reţelele electrice. Ca să nu piardă ce le-a rămas, locatarii evacuează mobila şi alte bunuri. Şi aşteaptă acoperişul promis de autorităţile municipale.
Oamenii în permanenţă sunt nevoiţi să aerisească încăperile şi să îndure frigul şi vântul de afară pentru a evita îmbolnovirea din cauza mucegaiului, care deja a început să apară.
Galina Socolovschi, proprietara unui apartament de la ultimul etaj al blocului, nu-şi poate acunde lacrimile când vorbeşte despre condiţiile din locuinţa sa. Apa de ploaie i se scurge direct în casă.
"Am cumpărat lucruri bune, dar acum trebuie să le ducem, pentru că se îmbibă tot mucegaiul. Nu putem face nimic cu umezeala. Ce să facem? Să mergem pe drum, pentru că nu toţi cunosc în ce situaţie ne aflăm. Strigam la cer fiindcă e imposibil aici de stat. Lumea nici la serviciu nu poate merge, dacă e peste tot apă pe jos", a declarat Galina.
Despre acelaşi lucru vorbesc şi vecinii Galinei:
"E periculos să dormi aici. Podul poate cădea oricând. Soţul a venit aici şi mai nu i-a căzut o bucată de pod în cap".
"Mă tem noaptea să mă culc. Tapetele cad. E imposibil. Nici jumătate de an nu am de când am făcut reparaţii în casă".
Reprezentanţii Primăriei promit că vor repara locuinţele deteriorate, dar nu ştiu când şi nici măcar de câţi bani vor avea nevoie.
"Am început a calcula cheltuielile pentru fiecare apartament, să vedem ce sumă ar trebui pentru reparaţia apartamentelor. Cred că este nevoie de cel puţin zece zile pentru finalizarea procedurii", a declarat şeful Direcţiei Locativ-Comunale a Primăriei Chişinău, Petru Gonea.
În data de 1 mai, mansarda unui bloc de pe strada Independenţei din capitală a ars în întregime. Flăcările au lăsat fără locuinţe 28 de familii, iar acum, au de suferit locatorii din alte 28 de apartamente, de la etajul cinci al clădirii.
- Tragedia de la Botanica riscă să se repete în orice clipă! O mansardă de la Ciocana îi bagă în sperieţi pe locatari (VIDEO)
- CAUZA incendiului care a făcut scrum mansarda de la Botanica
- DECIS! Consiliul Municipal Chişinău va oferi bani pentru construcţia unui acoperiş în locul mansardei care a ars la Botanica