La Chișinău se va desfășura "Noaptea muzeelor". Organizatorii promit un program excepțional și aventuri nocturne
Lupte medievale şi contemporane, expoziţii de costume populare din diferite colţuri ale lumii şi de automobile retro, concerte de muzică clasică, jazz şi rock. Toate acestea vor avea loc în "Noaptea internaţională a muzeelor", din 17 spre 18 mai. Toate muzeele din ţară vor fi deschise, mâine seara, pentru vizitatori.
Directorii muzeelor din Moldova au prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, organizată de Ministerul Culturii, programul care va începe în 17 mai, la ora 17, şi se va încheia pe 18 mai, la ora două noaptea.
"Se merită să veniţi, să participaţi la această sărbătoare internaţională şi naţională. Genericul din acest an este "Colecţiile muzeale fac conexiuni", conexiuni de tot felul, conexiuni interculturale, între generaţii, conexiuni între muzeografi şi vizitatori", a declarat ministrul Culturii, Monica Babuc.
În acest interval de timp, strada 31 august va fi pietonală, pentru a facilita accesul vizitatorilor la muzeele din capitală. Pentru prima dată, Ministerul Culturii va desemna şi muzeograful anului din Republica Moldova.