Primăria Chişinău înăspreşte procedurile de autorizare a construcţiilor de mansarde
Primăria capitalei a anunţat că autorizaţiile de construcţie a 20 de mansarde din municipiu sunt nule. De asemenea, a fost suspendată temporar valabilitatea permiselor pentru alte cinci construcţii. O dispoziţie în acest sens a fost semnată de viceprimarul Nistor Grozavu.
Agenţii economici care nu au început lucrările de construcţie vor prezenta repetat autorităţilor avizul Direcţiei Verificare şi Expertizare a Proiectelor din cadrul Ministerului Construcţiilor şi avizul Direcţiei Situaţiilor Excepţionale, cu privire la asigurarea securităţii contra incendiilor. Iar cei cu autorizaţii expirate, vor fi obligaţi să obţină altele noi.
Pe un bloc de pe bulevardul Grigore Vieru 22/2 urma să fie ridicată o mansardă. Agentul economic a avut la dispoziţie şase luni pentru a începe lucrările de construcţie. Şi deoarece a depăşit acest termen autorizaţia a fost declarată nulă.
Între timp, zeci de oameni sunt în aşteptarea locuinţelor. Este şi cazul a 18 familii, care trebuiau să se mute deja în apartamentele de la mansardă, pentru care au plătit peste 300 de mii de euro:
"Noi stăm cu copiii mici pe la gazdă. De câte ori îi sunăm nu ne acordă atenţie. Ne amână de pe o zi pe alta".
"Mi-au promis că în mai, iunie 2014 mansarda va fi dată în folosinţă. Am vândut apartamentul şi locuiesc cu chirie. Am datorii".
Revoltaţi sunt şi locatarii etajului patru, cărora le plouă în casă:
"Uitaţi-vă, plouă peste tot! Aici tot e ud! Nu pot să ies la balcon, când calci, ţâşneşte apa".
Proprietarul firmei, Gheorghe Ciubalschi, spune că lucrările de construcţie vor fi reluate în curând: "Proiectul mansardei urmează să fie evaluat. Totul va dura până la sfârşitul lunii".
Autorităţile capitalei susţin că de acest caz trebuie să se ocupe oamenii legii. "Un agent economic la un obiectiv poate să obţină, dacă se respectă procedura, şi două şi trei şi patru autorizaţii. Dar ceea ce prevede contractul anume în relaţiile bilaterale între un gestionar şi antreprenor, acolo sunt menţionate şi termene şi penalizări", explică arhitectul-şef, Ion Carpov.
Primăria capitalei a hotărât să verifice riguros documentaţia pentru construcţia mansardelor după ce, în data de 1 mai, 28 de apartamente de la mansarda unui bloc din sectorul Botanica au ars.
- Familiile care au rămas fără domiciliu în urma incendiului de la Botanica vor primi bani din partea autorităţilor capitalei
- Tragedia de la Botanica riscă să se repete în orice clipă! O mansardă de la Ciocana îi bagă în sperieţi pe locatari (VIDEO)
- Autorizaţiile de construire a şapte mansarde, ANULATE. Agenţii economici sunt OBLIGAŢI să prezinte acte suplimentare