Mercedes este principala favorită la câştigarea Marelui Premiul de la Monaco
Mercedes este principala favorită la câştigarea Marelui Premiul de la Monaco, din Formula 1. Germanii ocupă prima poziţie în clasamentul constructorilor. Totodată, nemţii îi au în echipă pe doi dintre cei mai buni piloţi din acest sezon, Lewis Hamilton care s-a impus în patru din cele cinci etape disputate până acum şi pe Nico Rosberg, câştigătorul cursei de anul trecut din Principat.
După cinci etape din acest sezon, Mercedes este lider detaşat în clasamentul constructorilor. Echipa germană a obţinut 197 de puncte, iar următoarea clasată este Red Bull care a acumulat 84 de puncte, fiind urmată de Ferrari cu 66 de puncte. Astfel, ultimele două formaţii speră să învingă Mercedes la Monaco, pe unul dintre puţinele circuite unde performanţele monopostului german ar putea fi oprite.
"Aici este casa mea, este locul unde am crescut ca pilot. Toată viaţa am avut legătură cu Monaco şi victoria obţinută aici a fost deosebită. Este una din cele mai grele curse, dar şi una dintre cele mai prestigioase", a declarat pilotul Mercedes, Nico Rosberg.
Piloţii lui Mercedes au câştigat toate cele cinci curse care s-au disputat până acum. Rosberg s-a impus în etapa inaugurală, din Australia, în timp ce britanicul Lewis Hamilton a câştigat celelalte patru curse din Malaezia, Bahrain, China şi Spania, şi este lider detaşat în clasamentul piloţilor.
Marele Premiu al principatului Monaco va avea loc duminică pe circuitul stradal din Monte Carlo.