Cum arată noile modele Audi A7 şi Audi S7 Sportback (FOTO/VIDEO)
Audi a dezvăluit publicului noile modele A7 Sportback, programate să intre pe piaţă la sfârşitul acestui sezon de vară 2014. Alături de galeria de poze şi clipurile video, sunt disponibile şi informaţii oficiale, scrie autostrada.md.
Procedura de întinerire, adică facelift-ul a respectat întotdeauna reţeta clasică, cea de a modifica mai mult partea frontală a automobilului, urmat de posterior şi finalizând cu mici accente pe exterior şi interior, care ar completa senzaţia de "produs nou". Aşadar, Audi nu s-a abătut de la calea parcursă de majoritatea producătorilor de automobile şi iată ce a ieşit în rezultat.
Spoilerul faţă, grila colţuroasă şi noile blocuri optice ascuţite, sunt principalele schimbări adoptate de noul A7, care apropie Sportback-ul şi mai mult de actuala gamă de modele Audi. Puţin mai plictisitor a rămas însă posteriorul maşinii, care nu se poate lăuda decât cu un bumper mai profilat şi guri de evacuare redesenate.
În materie de tehnică, noul A7 Sportback este acum disponibil în compania propulsorului V6 3.0 TDI Clean diesel ce dezvoltă 272 de cai putere sau 218 cai putere în versiunea "lite" dar care este şi mai eficientă. Există însă şi un TDI mai puternic, care livrează 320 de cai putere din acelaşi volum de lucru de 3.0 litri. Pentru S7, Audi a pregătit unitatea de 4.0 litri pe benzină, TFSI ce pune la bătaie nu mai puţin de 450 de cai putere.
Pentru mai multe detalii, fotografii oficiale, dar şi pentru a afla preţul acestor automobile accesaţi autostrada.md.