Preşedintele Cehiei: Statutul de neutralitate a Moldovei nu este un impediment pentru integrarea în UE
Statutul de neutralitate al Republicii Moldova nu este un impediment pentru integrarea europeană a ţării noastre. Declaraţia a fost făcută de preşedintele Republicii Cehia, Miloš Zeman, în cadrul întâlnirii cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman.
Oficialul a salutat decizia Consiliului European privind semnarea Acordului de Asociere cu Moldova, în data de 27 iunie. El a mai declarat că problema transnistreană ar putea fi soluţionată după modelul Cehiei, adică prin delegarea unor drepturi lărgite regiunilor, fără ca acestea să aibă, însă, dreptul de veto.
La rândul său, Igor Corman a declarat că este important ca şi regiunea transnistreană să participe la aplicarea Acordului de Asociere pentru că acest fapt reprezintă o bază solidă pentru reunificarea ţării. Corman a apreciat faptul că Cehia este cel mai mare importator din Uniunea Europeană de vinuri moldoveneşti.
Preşedintele Cehiei s-a mai întâlnit şi cu premierul Iurie Leancă.
ROMÂNIA - UE