Circul capitalei este gata pentru a primi oaspeţi. Voluntarii au scos sute de pungi cu gunoi
Embed:
Un grup de tineri a desfăşurat astăzi lucrări de salubrizare la circul din Capitală. Echipaţi cu mănuşi, mături şi lopeţi, ei au adunat peste 30 de saci cu deşeuri şi au astupat geamurile sparte. Reprezentanţii administraţiei circului au anunţat că instituţia a fost pregătită pentru prima prezentare, programată în data de 30 mai.
Voluntarii au făcut curăţenie la circ şi acum jumătate de an. Eforturile lor au fost, însă, zadarnice. Ei au găsit astăzi în instituţiei mormane de gunoi.
"Borcane, pungi, cutii de bere, gunoi. Este foarte mult gunoi. Doar cu sacii nu te descurci. Astăzi, au venit puţini oameni, ar mai trebui ajutor", spune un participant la acţiune.
"Oamenii sunt obişnuiţi să vină când totul e pregătit, dar să vină să ajute, nu vor. Se gândesc că se va găsi cineva care va face curăţenie", este de părere o tânără.
După două ore de muncă, administraţia circului a anunţat că instituţia este gata să primească primii spectatori.
"Suntem pregătiţi, suntem la finele tuturor lucrărilor planificate. Sigur avem emoţii ca totul să fie la nivel, calitativ ca fiecare spectator care ne păşeşte pragul să iasă de aici impresionat, mulţumit şi cu buna dispoziţie", spune directorul Circului, Andrei Locoman.
Şi artişti se pregătesc de premieră, iar copiii sunt cei care aşteaptă cel mai mult să vadă spectacolele.
"Aş vrea să văd elefanţii, urşi şi încă ceva", spune o fetiţă.
Circul din Capitală şi-a sistat activitatea acum zece ani.
Circul din Capitală şi-a sistat activitatea acum zece ani.
- Clacă la circul din Chişinău. Înarmate cu mături şi lopeţi, mai multe persoane au scos tone de gunoi din edificiu
- (VIDEO) Au chefuit, dar au uitat de curăţenie. Mormane de gunoi au rămas în centrul Chişinăului, după concertul de Revelion
- Gunoiul stradal versus Primăria Chişinău. Edilii vor cumpăra 300 de pubele