Europenii îşi aleg un nou Legislativ, pe fundalul unui eurospecticism în ascensiune
Uniunea Europeană îşi alege astăzi un nou Parlament, pentru următorii cinci. Peste 380 de milioane de oameni sunt chemaţi la urne ca să-i desemneze pe eurodeputaţii care vor reprezenta 28 de ţări membre în legislativul UE. Deşi scrutinul a început încă joi, astăzi se votează în marea majoritatea statelor comunităţii, inclusiv în România.
751 de europarlamentari vor fi aleşi astăzi să reprezinte în viitoarea legislatură peste 500 de milioane de cetăţeni ai Uniunii Europene. Maratonul electoral se va desfăşura în 21 de state, printre care Germania şi Franţa, după ce zilele trecute au votat alegătorii din Olanda, Marea Britanie, Cehia, Irlanda, Letonia, Malta şi Slovacia. Numărul fotoliilor parlamentare alocate fiecărui stat membru diferă în funcţie de ponderea demografică a acestuia.
Astfel, Germania va trimite cei mai mulţi - 96 de deputaţi, Franţa - 74, Italia şi Marea Britanie - câte 73 de parlamentari. România are dreptul la 32 de mandate, iar ţările mici, precum Luxemburg şi Malta, au rezervate 11 şi, respectiv, şase locuri în Legislativul European.
Primele rezultate oficiale urmează să fie anunţate după miezul nopţii, când se vor închide ultimele secţii de votare în Italia. Din cauza eurosceptismului în creştere, prezenţa urne se aşteaptă să fie în acest an de doar 40 la sută. De la primele alegeri directe europarlamentare, organizate în 1979, această rată a scăzut de fiecare dată, în 2009 fiind de 43 la sută.
- Barroso: Acordul de Asociere cu Moldova nu e capătul drumului! Cred în perspectiva de aderare a Moldovei la UE
- Editorialiştii au uitat de Ucraina şi fac prognozele pentru alegerile Parlamentului European
- Olandezii dau startul alegerilor Parlamentare Europene. Peste 400 de milioane de votanţi sunt aşteptaţi la urne