Petro Poroşenko: Operaţiunea antitero nu poate şi nici nu va dura două sau trei luni. Ea trebuie să dureze câteva ore
Ucraina are un nou preşedinte. Milioane de locuitori din ţara vecină au confirmat ieri, prin vot, ceea ce au revendicat în ultimele luni prin proteste în stradă. Iar cel care a învins este prooccidentalul Petro Poroşenko. El şi-a revendicat victoria din primul tur.
Miliardarul, în vârstă de 48 de ani, a subliniat că în primul rând va merge în estul ţării pentru a pune capăt conflictului provocat de separatiştii proruşi. El le-a promis militanţilor negocieri şi chiar organizarea unor referendumuri, dacă aceştia vor depune armele.
"Operaţiunea antitero nu poate şi nici nu va dura două sau trei luni. Ea trebuie să dureze câteva ore", a declarat preşedintele ucrainean Petro Poroşenko.
Poroşenko a mai spus că primele sale discuţii cu reprezentanţii Rusiei urmează să aibă loc la mijlocul lunii iunie. Printre priorităţile noii puteri de la Kiev sunt integrarea europeană, lupta împotriva corupţiei şi recuperarea Crimeei.
"Cu anexarea Crimeei a fost distrus întregul sistem global al securităţii postbelice", a mai adăugat liderul de la Kiev.
Viitorul preşedinte al Ucrainei a anunţat că Arseni Iaţeniuk va rămâne în funcţia de şef al Executivului. Poroşenko a cheltuit în campania electorală 90 de milioane de hrivne, echivalentul a 5,5 milioane de euro. El a declarat că este pregătit să-şi vândă toate afacerile, cu excepţia postului de televiziune. Averea lui Poroşenko este estimată la 1,6 miliarde de dolari.
El este supranumit regele ciocolatei, pentru că deţine grupul Roshen, cel mai mare producător de dulciuri din ţara vecină. Viitorul preşedinte de la Kiev este de origine din sudul Basarabiei. În timpul mandatului lui Ianukovici, Poroşenko a deţinut funcţia de ministru de Externe, dar şi cea de ministru al Economiei. Potrivit unor publicaţii, el cunoaşte limba română şi ar deţine afaceri în Republica Moldova.
Unul dintre principalii rivali în alegeri ai lui Poroşenko, fostul premier Iulia Timoşenko, şi-a recunoscut înfrângerea.
"Sunt convinsă de faptul că Ucraina şi-a stabilit o cale clară, nu mai trebuie să alegem între Uniunea Europeană şi Uniunea Vamală. Nu mai trebuie să alegem între viitor şi trecut. Avem toate şansele să devenim ţară membră a Uniunii Europene", a spus Iulia Timoşenko.
Ceremonia de învestire a preşedintelui Ucrainei ar putea avea loc între 8 şi 10 iunie.
- Kievul a reluat operaţiunea antitero din estul Ucrainei. În regiunea aeroportului din Doneţk se aud împuşcături (LIVE VIDEO/TEXT)
- Moscova este gata de dialog cu noul preşedinte de la Kiev. Reacţia lui Poroşenko
- "Este un loc minunat pentru negocieri". Noul preşedinte al Ucrainei anunţă în ce ţară va face prima vizită