Cercetătorii moldoveni, FĂRĂ BANI ŞI CONDIŢII pentru a contribui la dezvoltarea ştiinţei la nivel mondial
Cercetătorii moldoveni contribuie foarte puţin la dezvoltarea ştiinţei la nivel mondial. Datele Ministerului Educaţiei arată că aportul savanţilor noştri este de doar de 0,02 la sută. Specialiştii explică această situaţie prin faptul că cercetătorii nu au posibilitatea de a-şi promova invenţiile în plan internaţional.
Potrivit autorităţilor, multe cercetări nu corespund cerinţelor sociale şi economice. "O modalitate normală ar fi ca cercetările să fie la comanda sectorului public, sectorului privat. În mare măsură tematica de cercetare se formatează la nivelul cercetătorului", a menţionat preşedintele Consiliului Naţional pentru Acreditare şi Atestare, Valeriu Canţer.
Sunt însă şi oameni de ştiinţă care reuşesc să se afirme în străinătate. Academicianului Stanislav Groppa este apreciat în toată Europa Centrală şi de Est pentru noua sa metodă de combatere a durerii.
"Unul dintre cele mai mari obstacole a fost, în mod practic, de a implementa şi de a arăta că ceea ce am obţinut este veridic şi pacientul se simte mai bine", a explicat academicianul Stanislav Groppa.
Totuşi, unii tineri consideră că nu au şanse de a se afirma peste hotare pentru că nu au bani şi condiţii de cercetare adecvate.
"Lucrăm cu ceea ce este. Sunt aparataje mai vechi, condiţii de muncă mai vechi. Din lipsa surselor financiare nu mi-am permis să public un articol la nivel internaţional", a afirmat Ana Mărgineanu, masterandă.
"Ar fi necesar să beneficiem de o finanţare mai mare. Cât mai multe proiecte pentru tinerii cercetători. Şi posibilităţi de angajare mai mari", a precizat Ion Gherman, doctorand.
Potrivit statisticilor oficiale, în 2013, doar 5.000 de oameni au făcut cercetări, în scădere cu 3 la sută faţă de 2012.