Legendarul stadion Maracana din Rio de Janeiro şi-a deschis porţile pentru o zi
Stadionul Maracana din Rio de Janeiro, acolo unde vor avea loc cele mai importante meciuri de la Campionatul Mondial, şi-a deschis porţile pentru o zi. Zeci de suporteri şi jurnalişti au avut parte de o excursie pentru a face cunoştinţă cu toate zonele stadionului unde vor avea voie în timpul unui meci de la Mondial.
FIFA a efectuat o simulare la desfăşurarea unui meci pe stadionul Maracana cu mai mulţi suporteri şi jurnalişti. Fiecare persoană care va fi prezentă la o partidă de pe legendarul stadion din Rio de Janeiro îşi va putea găsi locul în tribune cu ajutorul unui voluntar. În timpul unui meci de pe Maracana vor activa în total 332 de voluntari. Porţile se vor deschide cu trei ore înainte de meci.
"Fanii pot fi siguri că totul va fi gata la timp. Ei pot fi siguri de securitatea lor, inclusiv şi cea din transportul public şi cea din stradă", a declarat membrul Comitetului de Organizare al CM Tiago Paes.
Mai mulţi fani şi jurnalişti au făcut o excursie pe stadionul Maracana, unde li s-au arătat toate facilităţile pe care le vor avea în timpul unui meci. La intrarea stadionului, microbiştii vor trece printr-un detector de metale şi nu li se va permite să intre cu alimente, băuturi, instrumente muzicale sau umbrele.
Stadionul Maracana va găzdui şapte meciuri de la Campionatul Mondial, printre care partida de deschidere, dintre Brazilia şi Croaţia, care va avea loc pe 12 iunie, şi marea finală de pe 13 iulie.