Îngheţata, berea şi apa sunt la mare căutare. Comercianţii spun că vânzările cresc odată cu temperatura aerului
Vremea caniculară le-a adus vânzări mai mari comercianţilor de îngheţată, bere şi apă carbogazoasă. În pofida arşiţei, la Piaţa Centrală din capitală, produsele din carne şi lactatele erau vândute pe marginea drumului, în condiţii insalubre.
Îngheţata este unul dintre cele mai solicitate produse în zilele cu temperaturi înalte.
"Concomitent cu timpul de afară, îngheţata se mănâncă de minune. Foarte multă îngheţată am mâncat astăzi", a spus o femeie.
"În dependenţă de cât este mai cald se consumă mai multă apă, asta e normal. Se bea undeva doi, trei litri pe zi", a declarat un bărbat.
Comercianţii spun că vânzările cresc proporţional cu temperatura aerului:
"E căldură mare, cum să nu cumpere omul apă să-şi potolească setea. Şi îngheţata şi apa se vând bine".
Contrar normelor sanitare, unii comercianţi din preajma Pieţei Centrale au expus produse perisabile la soare:
"Dacă o facem cu cheag de casă, cum să se strice?".
"Nu am avut probleme de când vând. La noi totul e proaspăt, nu avem congelatoare".
Unii oameni se încumetă să cumpere astfel de produse:
"Dacă e sărată nu are rost să îţi fie frică de carne. Mă tem să cumpăr, sincer vă spun. Carnea e pericol pentru organism".
"Niciodată nu cumpăr şi e foarte rău că dau voie să vândă lactatele şi carnea pe stradă. Să vinzi legume e una, dar lacatate nici într-un caz".
Şi în capitală temperaturile au ajuns, la amiază, la de 33 de grade Celsius.