60 de piese vor merge în turul doi al Selecţiei Naţionale Eurovision 2011
60 de piese vor merge în turul doi al Selecţiei Naţionale Eurovision 2011. Printre concurenţii care se vor interpreta piesele live pe 29 ianuarie se regăsesc şi nume notorii ale showbizului autohton, precum Natalia Barbu, Zdob şi Zdub sau Milenium.
„Zdob şi Zdub” este formaţia care a făcut debutul Moldovei la Eurovizion în 2005. Atunci, tupa a înregistrat şi cel mai bun rezultat, plasând ţara noastră pe locul 6. În acest an, băieţii de la „Zdob şi Zdub” vor să cucerească publicul cu piesa So lucky.
Şi Natalia Barbu a reprezentat ţara noastră la Euroivizion. În 2007, ea a plasat Republica Moldova pe poziţia 10.
O altă formaţie care va participa la a doua etapă a selecţiei naţionale este MILENIUM.
Printre norocoşii care au trecut în turul doi se numără şi duetul Boris Covali & Cristina Croitoru.
Peste prima etapă a selecţiei naţionale pentru Eurovizion a trecut şi KARIZMA cu piesa When Life is Grey.
Piese au fost selectate de un juriu format din nouă persoane. La baza selecţiei au stat criterii precum originalitatea melodiei, textului, compoziţiei piesei, vocea şi maniera de interpretare. În cursa Eurozion din acest an s-au înscris 99 de concurenţi. La Finala Naţională care se va desfăşura pe 26 februarie, vor participa doar 25 de concurenţi. Câştigătorul va fi desemnat în baza unei decizii a juriului şi a televotingului. Semifinalele „Eurovision 2011” vor avea loc în Germania, pe 10 şi 12 mai, iar Marea Finală - pe 14 mai.