Cât este de periculos să-ţi laşi copilul singur în maşină, în soare?
Ştim că nu faci asta, însă am vrea să-ţi reamintim care sunt riscurile cele mai mari în cazul în care îţi va trece prin cap vreodată, scrie promotor.ro.
Se apropie vara, deci temperaturile vor creşte considerabil. Şi, implicit, efortul nostru de a intra în maşină atunci când avem nenorocul s-o lăsăm în soare. Despre asta vom vorbi în cele ce urmează, numai că ne vom concentra atenţia asupra celor mici, care sunt mult mai expuşi pericolelor decât eşti tu ca adult.
Să privim câteva cifre de ordin medical: insolaţia intervine în momentul în care temperatura corpului depăşeşte 40 de grade. În momentul ăsta, senzorii de reglare a temperaturii corpului sunt daţi peste cap şi intervin simptomele de ameţeală, dezorientare, moleşeală, piele fierbinte şi uscată, agitaţie, tahicardie, halucinaţii şi, în cele din urmă, pierderea cunoştinţei.
De la 41,5 grade în sus, celulele corpului tău sunt avariate fizic iar organele încep să-şi oprească activitatea. Da, atât de serios este. Acum gândeşte-te la faptul că cei mici sunt de trei până la cinci ori mai sensibili în aceste condiţii.
Dacă în România nu ne-a confruntat cu asfel de cazuri, în Statele Unite ale Americii deja s-au înregistrat, conform kidsandcars.org, cinci decese infantile cauzate de insolaţie. Numai de la începutul anului şi până acum.
Aşa că oricât de puţin crezi că ai sta la magazinul de la colţ, să nu-ţi laşi niciodată copilul nesupravegheat în maşină, mai ales la soare. Ştim că ştii asta, dar preferăm să ne asigurăm că ţi-am reamintit-o şi noi.