Pericol pentru copii! Mai multe tabere nu respectă normele antiincendiu (VIDEO)
Până la vacanţa de vară au mai rămas zile numărate, iar taberele de odihnă pentru copii se pregătesc deja pentru primii vizitatori. Totuşi, în pofida avertismentelor, multe dintre aceste instituţii nu respectă, nici de această dată, normele antiincendiu. De acest lucru s-au convins pompierii care au început astăzi verificările.
Chiar dacă, în ultimii cinci ani, în nicio tabără de odihnă pentru copii nu au fost înregistrate incendii, pompierii verifică în fiecare an aceste instituţii, înainte de deschidere.
Pompierii nu au avut nevoie de mult timp să depisteze neregulile, iar administratorii taberelor de odihnă au găsit, ca de obicei, scuze.
''- Ce s-a întâmplat cu extinctoarele şi lopeţile?
- Au fost furate. Dar asta a fost demult.
- Şi veţi cumpăra altele noi?
- Desigur, neapărat''.
Pe lângă controale, pompierii le explică angajaţilor cum să acţioneze în caz de incendiu.
''Niciodată să nu blocaţi accesul maşinilor de pompieri la acest rezervor. În el trebuie mereu să fie apă la nivelul cuvenit''.
''Trebuie de chemat pompierii şi de stins focul. Luăm furtunul, deschidem apa şi iniţiem procedura de stingere a focului'', a spus un copil.
La fel de importante sunt şi căile de evacuare.
''Vor fi înmânate prescripţii cu măsurile necesare pentru a fi înlăturateproblemele până la începutul sezonului. Potrivit Codului Contravenţional, persoanele fizice pot fi sancţionate pentru nerespectarea regulilor de apărare împotriva incendiiilor de la 10 la 20 de unităţi convenţionale, iar persoanele juridice de la 100 la 200 de unităţi convenţionale'', a declarat specialistul principal al Direcţiei Antiincendiare, Eugen Bivol.
În Moldova sunt 182 tabere de odihnă pentru copii. Acestea îşi încep activitatea din 2 iunie.
- Distracţie la maxim în taberele de odihnă. Copiii practică diferite sporturi, se scaldă în bazin şi merg la discotecă (VIDEO)
- Proprietarii taberelor de vară se pregătesc să deschidă uşile. Ce sume vor plăti părinţii copiilor pentru o vacanţă
- În taberele de odihnă pentru copii au început lucrările de reparaţie. "Anul acesta vor fi create condiţii mai bune"