Foametea, retrăită la Teatrul "Mihai Eminescu"! Un spectacol în premieră a lăsat publicul în lacrimi
Foametea organizată de puterea sovietică la mijlocul secolului trecut a fost retrăită astăzi la Teatrul "Mihai Eminescu", în cadrul premierei spectacolului "Copiii foamei. Mărturii". Piesa a fost regizată de Luminiţa Ţâcu, după romanul lui Alexei Vakulovski, care dezvăluie suferinţele trăite de oamenii din satul Antoneşti, raionul Ştefan-Vodă, în acea perioadă zbuciumată.
"Spectatorul trebuie să ştie că tot ceea ce aude în scenă sunt cuvinte, fraze, vorbe, monologuri preluate de la oamenii care au trăit în acea perioadă", a declarat regizorul Luminiţa Ţâcu.
De această dată, actorii nu au intrat în pielea personajului, ci au povestit istoria lor.
"A fost greu, mai ales de la început când eram nevoiţi să întrerupem repetiţia, pentru că actorii plângeau", a spus actriţa Diana Decuseară.
"Ne bucură faptul că am avut posibilitatea să vorbim despre durerea poporului nostru prin care a trecut", a susţinut actorul Alexandru Pleşca.
Spectatorii au avut avut senzaţia că s-au întors în anii '46-'47 ai secolului trecut:
"Printre mărturiile pe care le-am auzit astăzi am recunoscut şi dintre mărturiile pe care mi le-a povestit chiar bunica mea şi eu cred că astfel de piese sunt necesare pentru societatea modernă".
"Cred că am resimţit toate emoţiile pe care şi le-a pus ca scop regizorul şi actorii să le redea. Sunt geniali".
Piesa reprezintă un nou gen de spectacol, "Verbatim", un teatru-document, jucat în premieră pe scena teatrului "Mihai Eminescu".