MOTIVUL pentru care unii elevi din Chişinău vor susţine examenele în săli sportive şi cantine
Reprezenţii Primăriei Chişinău au declarat că totul este pregătit pentru examenele gimnaziale şi a celor de Bacalaureat, însă există o problemă. În unele instituţii de învăţământ din capitală, elevii vor fi nevoiţi să susţină probele în săli sportive, cantine, dar şi coridoare, din cauza numărului mare de absolvenţi.
"Problema s-a încercat a fi soluţionată, dar parţial. Din peste 12 700 de candidaţi, o parte vor participa la examene în săli sportive şi cantine. Din acest an lucrurile se vor schimba. Altă ieşire din situaţie nu avem, pentru că numărul mare de candidaţi nu ne permite să îi plasăm în sălile de clasă", a spus consilierul Direcției Educație a Primăriei, Tatiana Botnaru.
La rândul său, viceprimarul Nistor Grozavu a declarat că sălile de examen trebuiesc aerisite din timp pentru a crea condiţii optime elevilor.
"În centrul atenţiei să fie elevul absolvent, nu profesorul. Trebuie să fie totul în folosul lor", a spus viceprimarul.
Şefa Direcţiei Educaţie a Consiliului Municipal Chişinău, Tatiana Nagnibeda-Tverdohleb, a declarat pentru Publika.md, că deja au fost instalate camere video în aceste încăperi.
Publika.md aminteşte că în data de 3 iulie, primul examen, cel la limba şi literatura română, îl vor susţine tinerii care studiază în altă limbă decât cea de stat.