Moldovenii vor putea zbura spre Barcelona cu o cursă directă din Chişinău
De astăzi, moldovenii vor putea zbura spre oraşul Barcelona cu o cursă directă din Chişinău, operată de compania AirMoldova. Primul avion spre unul dintre cele mai mari oraşe ale Spaniei va porni în această seară, cu o sută de pasageri la bord.
"Cursa va avea o frecvenţă de două ori pe săptămână. Marţi, zborul va începe la 20.00, iar vineri dimineaţă la ora 10 şi 10 minute. Zborul durează aproximatriv trei ore jumătate. Pentru prima cursă putem spune că avem procurate toate biletele, în jur de 100 de pasageri", a declarat şeful Serviciul de presă "Air Moldova", Mihaela Carmezan.
La inaugurarea cursei şi-au anunţat prezenţa mai mulţi oficiali, între care şi viceministrul Transporturilor Vladimir Cebotari. Costul unui bilet de avion spre Barcelona este de 99 de euro. Până acum, majoritatea turiştilor moldoveni care doreau să viziteze acest oraş european luau avion din Kiev sau Bucureşti.
Lansarea cursei a fost anunţată de premierul Iurie Leancă încă la începutul acestui an. Prim-ministrul declara atunci că acest lucru este rezultatul aderării Republicii Moldova la Spaţiul Aerian Comun al UE.
Social