Informaţie dezminţită: Serbia NU suspendă pregătirile pentru construcţia gazoductului South Stream
(UPDATE 20:30) Premierul Serbiei a dezminţit declaraţiile adjunctului său despre suspendarea pregătirilor pentru construcţia gazoductului South Stream. Potrivit oficialului, lucrările decurg conform planului. Informaţia a apărut după un anunţ similar făcut de Bulgaria. Premierul de la Sofia a luat decizia după ce Comisia Europeană a declarat că Bulgaria nu a respectat legislaţia comunitară în domeniu.
Serbia a anunţat că suspendă pregătirile pentru construcţia gazoductului South Stream. Guvernul de la Belgrad a luat decizia în urma unui anunţ similar făcut de Bulgaria. Premierul de la Sofia a afirmat, anterior, că trebuie să se consulte cu Bruxellesul.
Comisia Europeană a declarat că Bulgaria nu a respectat reglementările în domeniul pieţelor publice. Experţi europeni vor merge săptămâna aceasta la Sofia pentru a discuta cu Guvernul.
Lucrările la South Stream urmau să înceapă vara aceasta, iar conducta trebuia să asigure aprovizionarea Europei cu gaz rusesc, ocolind Ucraina. Decizia ar putea creşte tensiunile între Rusia şi UE.
Kievul a rugat, anterior, Bruxellesul să blocheze proiectul South Stream şi a dat asigurări că tranzitul gazului prin Ucraina va fi stabil.