Cei cinci soldaţi americani omorâţi în Afganistan au fost ucişi din greşeală
Embed:
Cinci soldaţi americani au fost ucişi în Afganistan, în urma unui atac aerian lansat de un avion al forţelor aliate. În timpul atacului şi-a pierdut viaţa şi un militar afgan, însoţit de un translator.
Potrivit Pentagonului, cei cinci se aflau într-o misiune în sudul ţării când au intrat în contact cu forţe ale talibanilor. Militarii au cerut acoperire aeriană, dar au nimerit chiar ei sub lovitură.
Accidentul este cel mai sângeros din aprilie, când cinci soldaţi britanici au murit în urma prăbuşirii unui elicopter, în provincia Kandahar. În prezent, în Afganistan mai rămân aproximativ 33 de mii de militari americani.