Agenţia "Apele Moldovei" are un nou director. Află cine este acesta (FOTO)
Agenţia "Apele Moldovei" are un nou director. Veaceslav Vlădicescu a fost ales pentru a-l înlocui pe fostul preşedinte al organizaţiei.
În cadrul şedinţei cabinetului de miniştri, ministrul mediului, Valentina Ţapiş a înaintat spre aprobare cererea de demisie, din proprie iniţiativă, a fostului director al agenţiei "Apele Moldovei", Marin Adam. Locul acestuia îl va prelua Veaceslav Vlădicescu.
Veaceslav Vlădicescu este licenţiat în ecologie şi protecţia mediului. În ultima perioadă, a activat în cadrul Fondului Provocările Mileniului. El a coordonat un șir de proiecte finanțate de UE şi are o experienţă de peste zece ani în proiecte privind aprovizionarea cu apă și canalizare, inclusiv în cadrul Ministerului Mediului.
Noul director a fost felicitat de premierul Iurie Leancă, care i-a urat succese în activitatea pe care urmează să o aibă.
"Este un domeniu foarte important, așteptăm schimbări spre bine", a remarcat Prim-ministrul.
Agenţia "Apele Moldovei" administrează resursele de apă de pe întreg teritoriul ţării şi se subordonează Ministerului Mediului.