Doliu naţional în Ucraina! ''Armele utilizate de către separatişti au fost aduse din Rusia''
Ucraina îşi deplânge morţii. Liderul de la Kiev, Petro Poroşenko, a decretat pentru astăzi zi de doliu, după ce un avion cu 49 de oameni la bord a fost doborât de separatiştii proruşi, în oraşul Lugansk. Aceasta este cea mai mare pierdere a Armatei ucrainene de la lansarea operaţiunii antiteroriste, acum două luni.
În avionul Iliuşin-76, doborât de insurgenţi, se aflau 40 de soldaţi şi nouă membri ai echipajului. Ministerul Apărării a declarat că armele utilizate de separatişti provin din Rusia.
"Există mai multe dovezi care demonstrează că armele utilizate de către separatişti au fost aduse în Ucraina din Rusia", a declarat purtătorul de cuvânt al forţelor ucrainene, Vladislav Selezniov.
În urma tragediei, preşedintele Ucrainei i-a convocat pe şefii Consiliului Naţional de Securitate şi ai Ministerului Apărării şi le-a cerut ca vinovaţii să fie pedepsiţi. Potrivit ministrului Apărării, peste 250 de militanţi au fost ucişi în ultimele zile în zonele unde se desfăşoară operaţiunea antiteroristă. Majoritatea sunt cetăţeni ruşi.
Secretarul general al Consiliului Europei şi cancelarul german, Angela Merkel, au declarat că sunt şocaţi şi profund întristaţi de tragedia din Ucraina. Secretarul american de Stat a anunţat că SUA şi partenerii săi din G7 ar putea aplica noi sancţiuni la adresa Moscovei, dacă nu va înceta să livreze armament insurgenţilor. Iar NATO a publicat pe site-ul său imagini care demonstrează intrarea în Ucraina a tehnicii militare din Rusia.
Violenţe au fost înregistrate şi în regiunea Doneţk. La Mariupol, separatiştii au deschis focul asupra unei maşini în care se aflau grăniceri ucraineni. Trei dintre aceştia au fost împuşcaţi mortal, iar şapte au fost răniţi. Iar în preajma sediului administraţiei prezidenţiale din Kiev a fost descoperit un dispozitiv explozibil.