Dorin Chirtoacă îl acuză pe şeful Direcţiei Funciare de la Primărie de luare de mită. ''Sunt înregistrări video''
Şeful Direcţiei Funciare de la Primăria capitalei este acuzat de edilul Dorin Chirtoacă de luare de mită. Pentru a proba aceste afirmaţii, primarul ar fi cerut ofiţerilor Centrului Naţional Anticorupţie să efectueze percheziţii în biroul şi acasă la funcţionar.
Şeful Direcţiei Funciare a Primăriei, Nicolae Crăciun, nu a fost de găsit pentru a comenta acuzaţiile primarului Dorin Chirtoacă. Unii colegi ai funcţionarului spun că acesta ar fi internat în spital. Chirtoacă a mai menţionat că şeful direcţiei Funciare ar fi luat de mai multe ori mită în schimbul unor tranzacţii cu terenuri, iar sumele variau între 10 şi 80 000 de euro.
Potrivit procurorilor anticorupţie deoacamdată doar o singură persoană este bănuită de corupere activă. Este vorba despre un om de afaceri, care a primit 20 de zile de arest pentru coruperea angajaţilor Direcţiei Funciare. Investigaţiile în cazul dosarului de corupere a funcţionarilor de la Primăria continuă.
Primarul Capitalei afirmă că există suficiente probe care ar demonstra vinovăţia şefului direcţiei Funciare, Nicolae Crăciun. Chirtoacă mai spune că funcţionarul va fi demis.
''Sunt înregistrări unde se vede că lua bani chiar în birou, fără niciun fel de jenă şi cu comentarii de diferit gen la adresa tuturor. Din câte cunosc, pentru o tranzacţie era vorba de 12 000 de euro, pentru alta - 80 000'', a spus Dorin Chirtoacă.
Potrivit reprezentanţilor Centrului Naţional Anticorupţie, Nicolae Crăciun nu are, deocamdată, niciun statut procesual în dosarul de corupţie de la Direcţia Funciară a Primăriei. Cu toate acestea, funcţionarul nu este de găsit.
''Şeful Direcţiei funciare, domnul Crăciun a fost ultima dată la serviciu pe 9 iunie şi după asta n-a mai apărut. Eu l-am sunat pe 10 şi 11 iunie, că am avut nevoie de acte şi nu mi-a răspuns la telefon'', a menţionat şeful Direcţiei Arhitectură, Ion Carpov.
În data de 12 iunie, ofiţerii CNA au descins la sediul Direcţiei Funciare şi la domiciliile a şase funcţionari de la Primărie. Percheziţiile au fost efectuate în cadrul unui dosar de corupţie.