Te-ai caza în aşa locaţie? Unde găseşti hotelul ciubotă, perfect pentru un weekend în doi (FOTO)
The Boot este un refugiu neobişnuit şi ideal, localizat în Tasman, Noua Zeelandă. Acesta este locul perfect pentru un week-end romantic şi pentru ocazii speciale. Acestă locație de tip boutique ce include dormitul şi micul dejun în preț este o cabană cu două etaje în formă de cizmă gigantică, care a fost special mobilată pentru două persoane, scrie secondglobe.com
O puteți găsi în inima regiunii Tasman, într-o locație centrală între Parcul Național Able Tasman şi Parcul Național Kahurangi şi Nelson. Poziția sa este perfectă pentru a explora cele mai frumoase obiective ale Tasman Bay, Nelson, Noua Zeelandă.
The Boot este înconjurată de aluni, iar curtea acesteia este completată de o grădină parfumată cu şezlonguri pentru relaxare în după-amiezile toride şi cu o zonă de luat masa în aer liber pentru a vă bucura de serile leneşe lângă şemineul în aer liber.
Dacă doriți să petreceți timp în interior, vă puteți relaxa pe canapeaua confortabilă din fața şemineului sau vă puteți bucura de un somn odihnitor în dormitorul de la etaj. În dimineața imediat următoare veți fi trezit de micul dejun ajuns la uşa dumneavoastră. Restaurantul foloseşte produse ecologice pe cât de mult posibil, care include ouăle de la găinile proprii şi fructele proaspete din propria livadă. Oaspeții se pot bucura de o plimbare relaxantă din grădina de 2,4 hectare, în timpul şederii la The Boot.
Din moment ce este o locație romantică pentru doi, aceasta include două scaune la masă, două pahare de şampanie, două ceşti de cafea, spațiu special pentru doi pe canapea, spațiu pentru doi în pat, spațiu pentru doi în duş şi aşa mai departe.
The Boot este refugiul perfect pentru îndrăgostiții care doresc să petreacă timp de calitate împreună şi să se piardă în lumea lor plină de dragoste şi perfecțiune, deoarece acest loc este cadrul perfect pentru o poveste de dragoste.
Balconul Julietei vă oferă vedere către curte şi lac.