Doliu la Cernăuţi! 10 militari din localitate au murit în timpul luptelor grele de la Lugansk
10 militari din regiunea ucraineană Cernăuţi au murit, iar 15 au fost răniţi în timpul luptelor grele care au avut loc noaptea trecută la Lugansk. Informaţiile au apărut în presa locală, care îl citează pe primar. Ministerul Apărării de la Kiev a anunţat astăzi că, în total, 147 de soldaţi ucraineni şi-au pierdut viaţa de la începutul operaţiunii antitero, lansată acum două luni.
Potrivit datelor preliminare, soldaţii din Cernăuţi au ars de vii, după ce blindatul în care se aflau a fost atacat de separatiştii proruşi. În urma tragediei, autorităţile locale au decretat două zile de doliu. Alţi 15 membri ai trupelor guvernamentale au fost transportaţi la Odesa, după ce au fost răniţi în timpul operaţiunii antitero care se desfăşoară în estul Ucrainei.
În alt comntext, Statele Unite vor colabora cu partenerii lor pentru a obliga Rusia să achite un cost suplimentar, dacă nu îşi va utiliza influenţa pentru a pune capăt violenţelor comise de separatişti în estul Ucrainei. Declaraţia a fost făcută de către vicepreşedintele american Joe Biden, în timpul unei convorbiri telefonice cu liderul de la Kiev, Petro Poroşenko.
Şi oficialii din UE urmează să discute, pe 27 iunie, impunerea unor noi sancţiuni la adresa Moscovei. Între timp, confruntările continuă în fosta republică sovietică.
În timp ce situaţia rămâne tensionată în fosta republică sovietică, Rusia a trimis noi avioane de luptă în apropiere de frontiera cu Ucraina. Aparatele de zbor de tip SU-34 au ajuns la baza aeriană în sudul regiunii Rostov.
"SU-34 poate efectua manevre complicate, poate atinge o altitudine maximă de 15.000 de metri şi poate zbura pe o distanţă de 7.000 de kilometri. De asemenea, este capabil să lovească ţinte cu o precizie maximă, din diferite poziţii şi în orice condiţii meteo, zi sau noapte", a declarat pilotul Serghei Şturbabin.
După demiterea fostului preşedinte ucrainean Victor Ianukovici, în februarie, Rusia a mobilizat în jur de 40.000 de trupe în apropiere de statul vecin. În prezent, cele mai multe dintre acestea au fost retrase. NATO estimează că aproximativ 1.000 de soldaţi ruşi mai rămân la frontiera ruso-ucraineană.