SITUAŢIE TENSIONATĂ! Ce se întâmplă acum pe segmentul transnistrean al graniţei cu Ucraina
Documentul adoptat de Rada Supremă de la Kiev începe să fie aplicat în practică. Astfel, grănicerii ucraineni au intensificat controlul pe segmentul transnistrean al frontierei cu Moldova, anunţă agenţia Tiras.
Potrivit sursei, ofiţerii de frontieră ucraineni au introdus mai multe filtre pentru pasagerii care se deplasează din regiunea transnistreană în Ucraina.
Astfel, bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 18 şi 60 de ani cu paşaport rusesc practic li se interzice trecerea în Ucraina în lipsa dovezilor, care ar demonstra necesitatea stringentă de a se deplasa pe teritoriul statului vecin.
Aceluiaşi control riguros sunt supuşi şi bărbaţii care deţin paşapoarte străine, dar sunt domiciliaţi în regiunea transnistreană. Cu toate acestea, nu le este îngrădit dreptul la libera circulaţie.
Odată cu apropierea unor evenimente cu tentă geopolitică din regiune, printre care semnarea Acordului de Asociere cu UE de către Moldova şi Ucraina, segmentul transnistrean de frontieră cu Ucraina devine un subiect de monitorizare atentă atât din partea structurilor de forţă din Ucraina, cât şi pentru organizaţiile internaţionale care participă în formatul EUBAM.
- DECIS! Ucraina va avea mai mulţi militari la graniţa cu Rusia şi la segmentul transnistrean al frontierei cu Moldova
- Rada Supremă a Ucrainei a dispus închiderea punctelor de trecere a frontierei cu regiunea transnistreană
- REACŢIA oficialilor de la Chişinău la faptul că Ucraina închide frontiera pe segmentul transnistrean