Fratele preşedintelui României a fost reţinut. Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență
Fratele preşedintelui României a fost reţinut. Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influență. El urmează să se prezinte, vineri, în faţa magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti. Procurorii cer pentru el mandat de arestare de 30 de zile.
Mircea Băsescu este acuzat că a primit 250 de mii de euro în schimbul promisiunii că va interveni pe lângă magistraţi în dosarul unui interlop din Bucureşti. Potrivit înţelegerii, Mircea Băsescu urma să obţină o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate a acuzatului, însă acesta a fost condamnat la opt ani şi nouă luni de închisoare pentru că şi-a înjunghiat o rudă.
Premierul României a declarat că preşedintele ţării, Traian Băsescu, ar trebui să-şi dea demisia din cauza scandalului în care este implicat fratele său.