Vara asta facem sport! Cum s-au distrat cei mai activi locuitori ai capitalei în Parcul Valea Morilor (VIDEO)
Zeci de moldoveni au profitat de vremea bună şi au ieşit la o cursă de alergat prin parc sau la înot. Toţi cei interesaţi de practicarea unui sport pot veni în parcul Valea Morilor să ia lecţii gratuite de caiac canoe sau de kangoo jumps.
Zeci de copii s-au înscris la şcoala de canotaj. Astfel, ei petrec cel puţin două ore pe zi pe lac.
"Poţi să înveţi un copil să-şi menţină echilibrul într-o lună. În decursul unei veri, poţi învăţa un copil să stea bine în barcă, dar pentru ca să vâslească bine este nevoie de ani", ne explică antrenorul Anna Nenno.
Micii sportivi recunosc faptul că cel mai greu este să-ţi menţii echilibrul ca să nu ajungi în apă.
"Este un dispozitiv pe care trebuie să-l dirijezi cu picioarele în dreapta şi în stânga", spune un participant.
"Secretul este că trebui să ţii mâinile în apă, nu pe barcă. Mi-a plăcut, am văzut că mulţi s-au înscris şi m-am înscris şi eu", ne explică alt proaspăt amator al plimbatului pe lac.
Aproximativ 70 de tineri s-au înscris la o cursă de alergat, de peste cinci kilometri.
"E foarte bine, timpul este foare bun, mă simt bine, am alergat cinci kilometri", ne spune o participantă la proba de alergat.
"Fiecare participant trebuie să parcurgă un traseu care include alergatul în jurul lacului, ridicarea şi coborârea pe scară şi alergatul prin pădure. Sunt copii, adulţi şi familii întregi. Scopul acţiunii este de a aduce bucurie oamenilor", ne spune organizatorul acţiunilor, Ecaterina Baclanova.
Pentru unii participanţi, distanţa a fost însă prea lungă.
"Foarte greu pentru mine, nu ştiu".
Iar doritorii de senzaţii noi, au putut încerca kangoo jumps.
"Este pentru prima dată şi îmi place foarte tare, un pic da".
"Nu l-am mai încercat, sunt prima oară dar îmi place. Caloriile le arde foarte bine".
Organizatorii îşi propun să desfăşoare astfel de activităţi în fiecare sâmbătă şi duminică pentru a-i îndemna pe moldoveni să practice sportul.
- Mai mulţi locuitori ai capitalei s-au întrecut, de la mic la mare, la probe sportive în Parcul Valea Morilor
- Cros în Parcul Valea Morilor: Câţiva tineri au alergat în semn de solidaritate faţă de protestatarii din Kiev (VIDEO)
- Locuitorii capitalei sunt aşteptaţi în parcul "Valea Morilor" pentru a participa la acţiuni de salubrizare