Prognoza meteo pentru 11 mai 2010
În această noapte ploile încetează, chiar dacă cerul se menţine mai mult acoperit. Vântul va sufla slab, astfel încât nici nu îl vom simţi. Minimele sunt în uşoară creştere şi ating valorile normale pentru această dată din calendar. Acestea vor fi cuprinse între 8 grade în nord şi 13 grade în partea de sud a ţării. În Chişinău la noapte vor fi 12 grade Celsius.
La 11 mai în Moldova vremea nu se va schimba esenţial faţă de astăzi. Precipitaţiile au mai încetat, însă în stânga Nistrului sunt anunţate ploi slabe însoţite de descărcări electrice. Maximele termice pornesc de la 21, 22 de grade în partea de nord a ţării şi ating 26 de grade Celsius în sud. În centrul ţării termometrele vor indica la prânz 23 de grade la Orhei şi 24 la Dubăsari.
În capitală, la Chişinău, vremea va fi frumoasă. Nu sunt aşteptate ploi, iar maxima zilei va urca până la 25 de grade Celsius.
În următoarele 5 zile vremea va fi instabilă. Dacă până miercuri nu va ploua şi termometrele vor indica 25, cel mult 26 de grade, atunci de joi maximele scad puţin şi revin ploile însoţite de descărcări electrice. Joi la amiază vor fi 22 de grade, iar vineri şi sâmbătă maximele termice vor fi cuprinse între 23 şi 26 de grade Celsius.
În ţara vecină vremea va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiază, când vor fi averse şi descărcări electrice în zonele de deal şi de munte. În vestul României, mercurul din termometre urcă până la 23 de grade la Cluj-Napoca, 24 la Oradea, 25 la Sibiu şi chiar 26 de grade la Timişoara. Pe litoral, la Constanţa se încălzeşte puţin, astfel încât maxima zilei va fi de 24 de grade Celisus. Cel mai cald va fi în zona Moldovei. Aici temperaturile sunt ridicate şi ating 25 de grade la Iaşi şi 28 la Galaţi. Aceleaşi valori generoase le găsim şi în sud. Bucureştenii se vor bucura de mult soare şi 28 de grade în termometre.
Şi în Europa maximele sunt într-o uşoară creştere, chiar dacă ploile continuă în aproape toate regiunile. Excepţie face doar nordul şi estul continentului. La Oslo mâine cerul e senin şi vor fi 11 grade, iar la Moscova mercurul urcă considerabil până la 25 de grade Celisus. În Kiev, plouă însă şi vor fi 23 de grade. În centru este ceva mai rece. La Praga sunt aşteptate 20 de grade însoţite ploi slabe şi cer acoperit. Aceeaşi vreme mohorâtă va fi şi în sud. La Madrid vor fi 16 grade, iar la Roma 20. În vest cerul este mai mult acoperit, însă nu plouă. La Paris vor fi mâine la amiază 13 grade, iar la Londra cu un grad mai mult.