Cel mai bun fotbalist din Moldova a fost admis în cupele europene
Cel mai bun fotbalist din Moldova, Alexandru Gaţcan, a fost admis în cupele europene. Echipa acestuia, FC Rostov a câştigat apelul depus la TAS, care a anulat decizia UEFA de a exclude formaţia rusă din Liga Europei. Astfel, deţinătoarea Cupei Rusiei va începe participarea din play-off-ul competiţiei.
Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat câştig de cauză formaţiei FC Rostov, care a fost exclusă de UEFA din cupele europene pe motiv că ar fi încălcat principiul "fair play-ului financiar".
Rostov, care s-a calificat în Liga Europei în calitate de câştigătoare a Cupei Rusiei, a fost exclusă din cupele europene imediat după încheierea sezonului trecut. Acest lucru s-a întâmplat după ce echipa din sudul Rusiei nu a primit licenţa necesară de la Federaţia rusă de fotbal. Forul rus a sesizat nereguli financiare la club, cum ar fi restanţe la salarii şi întârzieri la achitarea impozitelor.
La rândul său, FC Rostov a anunţat că decizia a fost luată prematur, iar clubul avea nevoie de mai mult timp ca să rezolve aceste probleme.
TAS a anulat decizia, deoarece echipa antrenată de Miodrag Bozovic nu a mai avut probleme de ordin financiar la momentul depunerii apelului.
Cel mai bun fotbalist al anului trecut din Moldova, Alexandru Gaţcan joacă la FC Rostov din 2008. Aceasta va fi prima experienţă europeană pentru Gaţcan cu echipa sa, care va debuta în Liga Europei în play-off.