Rosselhoznadzor anunţă ce a găsit într-un lot de unt importat din Moldova
Untul produs de una dintre cele mai mari companii de lactate din Moldova va fi verificat mai riguros de către Rosselhoznadzor. Autoritatea de supraveghere din această ţară a anunţat că a depistat, în urma testelor de laborator, microorganisme nocive într-un lot care urma să ajungă pe piaţa Rusiei.
Astfel, Serviciul Federal de Supraveghere Fitosanitară i-a cerut Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor din Moldova să instituie un control mai riguros al produselor lactate care urmează să ajungă pe piaţa Rusiei.
La rândul lor, autoritățile din Moldova au anunțat că producția care a fost verificată de inspectorii ruși a fost supusă controlului înainte de a fi exportată.
"Am înştiinţat agentul economic, totodată am verificat analizele de laborator care au fost prelevate pentru acest lot de marfă. Probele respective corespund cerinţelor şi standardelor RM şi cerinţelor CSI. Investigăm cazul şi revenim cu detalii mai târziu. Lotul nu a fost întors, a fost preîntâmpinată ANSA şi noi deja la viitoarele exporturile evident că vom lua mai multe probe pentru a evita aceste neconformităţi", a declarat directorul ANSA, Ion Sula.