Un şofer urmărit de poliţie a provocat un accident tragic şi a fugit de la faţa locului. "Avea peste 180 km/h" (VIDEO-FOTO)
Un bărbat aflat la volanul unei maşini Citroen lovit din plin un VW Golf parcat în preajma florăriei de pe Bulevardul Traian, sectorul Botanica. Autorul accidentului tragic a fugit de la faţa locului.
Potrivit martorilor oculari, acesta avea peste 180 km/h şi a intrat în maşina parcată. Impactul a fost auzit de la 300 de metri distanţă.
"Am ajuns la faţa locului în două minute după accident. Martorii au spus că poliţia urmărea Citroenul de culoare roşie. Lovitura puternică a provocat accident în lanţ. Au fost avariate Golful parcat şi un automobil Lada. Şoferul vitezoman a fugit de la faţa locului, iar cel aflat în maşina parcată a fost transportat de urgenţă la spital. Când eu m-am apropiat, la faţa locului erau deja 4 sau 5 echipaje ale poliţiei", ne spune autorul imaginilor foto şi video.
"Citroen-ul mergea cu viteză foarte mare, din urma lui se gonea Poliția de Patrulare. La intersecție mașina a trecut fără ca să frâneze, iar mașina de patrulare a frânat și au stins girofarele", ne mai spune martorul ocular.
"A pierdut volanul, s-a pălit în Golf, Golful a ajuns în Vaz. Băiatul era foarte grav, era plin de sânge, nu putea ieși singur, l-am ajutat să iasă, băiatul de aici a ieșit și a fugit", ne explică alt martor al accidentului.
"E mașina mea, eram prin preajmă și m-a sunat un prieten și mi-a spus o noutate nu prea bună, am venit și am văzut ce se petrece", ne spune şoferul maşinii tamponate.
"Ce-ați auzit?- plesnitura asta, am ieșit și ne-am uitat ieșea numai fum din acea roșie, băiatul celălalt a ieșit din mașină a adus o căldare de apă și l-a stropit", ne descrie alt martor al accidentului.
Cazul este investigat de poliţie.
Dacă ai surprins şi tu astfel de imagini video sau poze, nu ezita să le trimiţi pe [email protected], sau prin intermediul opţiunii ŞTIREA TA, iar noi le vom face publice.