Jucătorii selecţionatei Ghanei ameninţă că vor boicota ultimul meci din grupe de la Mondial
Jucătorii selecţionatei Ghanei au ameninţat oficialii Federaţiei naţionale de fotbal că vor boicota ultimul meci din grupe de la Mondial, cu Portugalia. Fotbaliştii au anunţat că vor face acest lucru dacă până la ora meciului nu li se vor achita primele.
Este vorba despre suma de trei milioane de dolari, care a fost promisă de autorităţile statului încă în momentul în care ghanezii şi-au asigurat calificarea la turneul final. Potrivit presei africane, oficialii statului au trimis un avion charter în Brazilia cu suma promisă în numerar. Naţionala Ghanei a pierdut primul meci de la Mondial, cu SUA, scor 1-2 şi a remizat cu Germania, 2-2.
Meciul dintre Ghana şi Portugalia va avea loc pe 26 iunie, în capitala Brasilia. Africanii au şanse mici la calificare. Chiar dacă va învinge Portugalia, Ghana va sta la mâna Germaniei, care trebuie să-i bată la scor pe americani.