Samsung Gear Live. Primul ceas al sud-coreenilor cu Android Wear (VIDEO)
Embed:
Sistemul de operare dedicat gadgeturilor care pot fi purtate a fost anunţat de Google. Totodată Samsung a lansat ceasul inteligent Samsung Gear Live, cu sistemul de operare Android Wear. Samsung Gear Live este un nou dispozitiv purtabil care oferă cu uşurinţă informaţii utile, scrie yoda.ro.
Gadgetul de la Samsung oferă o experienţă mobilă puternică, cu design modern şi funcţii inovatoare. Noul dispozitiv Android Wear are un ecran Super AMOLED pentru culori de o calitate superioară, specific Samsung. De asemenea, acesta permite personalizarea ceasului şi ieşirea din stand-by a dispozitivului cu o simplă atingere a display-ului.
Gear Live este certificat cu standardul IP67, oferind protecţie împotriva prafului şi a apei, are o brăţară standard de 22mm pe care utilizatorii o pot schimba pentru a-şi exprima gusturile şi personalitatea. În plus, ceasul le permite utilizatorilor să se menţină în formă cu ajutorul senzorului de puls compabitil cu numeroase aplicaţii de fitness.
Varietatea de aplicaţii Android compatibile cu Gear Live le permite utilizatorilor să primească notificări de la diverse aplicaţii, precum reţele sociale, chat, mesagerie, shopping sau foto. Noul dispozitiv dispune de comenzi vocale: utilizatorii pot spune doar "Ok Google" pentru a pune întrebări cu privire la ora decolării avionului, scorurile meciurilor, apelarea taxiului sau trimiterea unui mesaj. Gear Live se poate conecta cu orice dispozitiv Android care deţine cel puţin versiunea Android 4.3.
Gear Live va fi disponibil în culorea neagră şi Wine Red, existând posibilitatea schimbării curelelor. Începând cu 25 iunie acesta va fi disponibil la comandă în Google Play Store (play.google.com/devices), iar ulterior şi în magazinele Samsung.